Clinica Medicală Dr. Potoroacă și Dr. Stîngescu                                                                 Programari:  0770 692 693 sau 021 777 13 14

ACASA       SERVICII       ECHIPA NOASTRA       INFORMATII PACIENTI       GALERIE IMAGINI       LOCATIE       CARIERE

Psiholog Mirela Dobre

Numele meu este Dobre Mirela Daniela si sunt psiholog clinician autonom si psihoterapeut Gestalt sub supervizare. Am absolvit Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, din cadrul Universitatii Bucuresti, unde am finalizat si masterul de Psihologi Clinica- evaluare si interventie terapeutica. Am finalizat stagiul de formare in psihoterapie, in cadrul Societatii  de Gestalt Terapie din Romania. Mi-am inceput experienta profesionala in lucrul  cu copii cu dizabilitati, in special copii diagnosticati cu TSA.  Cazurile cu care am colaborat de-a lungul anilor m-au invatat despre structura unica a fiecarui prichindel in parte, in ceea ce priveste comportamentul si modalitatea sa de relationare cu mediul. Cazul clinic 1 Fetita T., s-a prezentat la evaluare, impreuna cu parintii. Acestia au fost tare mandri sa imi povesteasca despre T., despre felul in care ea recunoaste toate literele si cifrele inca de la varsta de 3 ani, despre memoria sa vizuala inedita in ceea ce priveste siglele masinilor si simbolurile magazinelor. T. cunoastea orice marca de masina, orice nume sau logo al vreunui magazin, putea numara verbal pana la aproape 100, recunoastea firmele alimentelor doar prin simpla privire a etichetei. Aceasta memorie vizuala era nemaintalnita pentru un copil de doar 3 ani. Cu toate acestea, T. nu reusea sa comunice parintilor atunci cand ii era sete sau foame, nu reusea sa spuna ce o doare, nu reusea sa interactioneze cu copii din jur, fiind preocupata de jucariile acestora, nu de prezenta lor. Desi putea spunea o gama larga de cuvinte si le putea asocia in mediu, T. nu reusea sa comunice sau sa se faca inteleasa de catre parinti sau alti copii. Era mereu suparata atunci cand lucrurile nu ieseau asa cum isi dorea- se supara tare atunci cand usa nu statea mereu inchisa, atunci cand becul era stins, atunci cand tata statea la masa pe un alt scaun decat cel pe care se aseza in mod obisnuit, atunci cand mama nu purta mereu bluze de culoarea galbena. Aceste suparari deveneau atat de mari incat T nu reusea sa se bucure, ci doar sa se frustreze de toate lucrurile care erau spontane in jurul sau si pe care nu le putea controla. Lucrurile au evoluat in asa maniera incat parintii reusesu cu greu sa aiba o plimbare placuta cu T sau sa se bucure alaturi de ea in joc. In terapie, T. a invatat ca lucrurile nu se pot intampla mereu asa cum isi doreste, ca lucrurile se pot schimba, ca usilepot fi si inchise si deschise, ca putem folosi cuvintele pentru a comunica celor din jur ce ne dorim. Cazul clinic 2 Un baietel pe care l-am cunoscut la varsta de 8 ani, C., era deja in terapie de mai multi ani. El era un baiat tare curios cu privire la ceilalti, atat de curios, incat nu stia cat de departe sau de aproare este corect sa stam unul fata de celalalt, nu stia ca fiecare avem obiectele noastre si este necesar sa cerem permisiunea pentru a ne uita in geanta cuiva sau ca este normal ca oamenii sa planga. De fiecare data cand C. vedea un adult sau un copil suparat, se supara si el, asa de tare, ca simtea nevoia sa  il loveasca pe celalalt, pentru a-l opri din plans. Lui C I-ar fi placut sa se joace mai mult cu ceilalti, dar nu reusea sa le arate acest lucru in mod corect. De cele mai multi ori, intra in spatiul personal al celorlalti, ii mangaia sau atingea fara sa ii cunoasca si le zambea in mod continuu. Cei mai multi dintre ei nu stiau cum sa reactioneze in fata acestor comportamente, asa ca C, nu reusea sa isi faca niciun prieten. In terapie, prin relatia cu terapeutul, dar si cu alti copii de varsta sa, la grupuri sociale, C. a inteles ca oamenii traiesc emotii diferite in fiecare zi, ca e normal sa fim suparati, ca ceilalti au nevoie de cuvinte din partea noastra pentru a ne intelege. Am uitat sa spun ca C. era un copil tare sincer, asa de sincer, incat ceea ce spunea ii putea deranja sau rani pe ceilalti, astfel ca un alt lucru pe care el a avut nevoie sa il exerseze a fost empatia si impactul cuvintelor sale asupra celor din jur.